2 noiembrie 2024

Politik

Politica la absolut!

România, marele experiment social din Carpaţi!

romania-harta

Atunci când organele vitale ale unui om sunt nefuncţionale singura modalitate de a ţine acea persoană în viaţă sunt aparatele medicale care ajută corpul să funcţioneze într-un mod artificial.

Cam în această situaţie se află România astăzi. Anul 2024 ne găseşte conectaţi la aparatele datoriilor externe, care ne dau impresia unei aparente prosperităţi, dar care în fapt sunt doar o mare minciună.

Principalele ‘organe” vitale ale neamului românesc sunt resursele naturale, industria grea, şi demografia. Toate aceste trei domenii sunt nefuncţionale, sabotate, şi subminate.

Dintre acestea trei, demografia este cea mai importantă resursă, pentru că o naţiune nu poate dăinui fără popor.

Deplângem scăderea demografică din România, deplângem exodul tinerilor şi a forţei de muncă calificate. Rămânem în mare parte cu cei care nu produc plusvaloare economică (pensionari şi asistaţi social).

Deplângem că nu avem muncitori pe şantiere sau medici în spitale.

Deplângem că nu se nasc suficienţi copii în România, ci mai degrabă numărul nou-născuţilor în rândul românilor este mai mare în afara graniţelor decât în interiorul lor. Este logic, doar tineretul a plecat de pe la noi.

Societatea în care trăim mai poate fi comparată cu un mare laborator în care se aplică multiple experimente pe subiecţii care suntem noi, cetăţenii.

Politicul face cercetări şi constatări asupra efectelor experimentelor sociale. Doar naivitatea ne poate face să credem că lucrurile decurg 100% natural şi că în spate nu există rele intenţii.

Acest ‘laborator’ a început să testeze pe noi efectele multor inginerii sociale, începând cu cele medicale şi continuând cu cele financiare, iar şirul poate fi prelungit la nesfârşit, până la lucruri aberante şi greu de imaginat.

În asemenea condiţii apare un stres cronic în societate, cauzat de nemulţumirile sociale, financiare, medicale…. Unde mai pui şi un război în proximitatea ţării. Pentru unii dintre noi supravieţuirea este chiar o luptă.

În toate aceste condiţii, nu văd cum ar putea societatea românească să crească demografic. Am ajuns la nişte indici demografici critici, aproape imposibil de restaurat. Mixtura societăţii româneşti cu migranţi asiatici împletită cu exodul românilor în străinătate poate rezulta pe termen lung o catastrofă demografică şi pune în pericol chiar existenţa naţiunii noastre!

Cam ce ne aşteaptă în următorii ani şi cine comandă aceste direcţii?

Un lucru vreau să-l afirm răspicat! ACOLO UNDE SUNT EU, NU SE COMANDĂ ÎMPOTRIVA INTERESELOR NAŢIONALE ŞI A PROPRIEI MELE PATRII! CHIAR DACĂ UNII ŞI ALŢII ÎMPROAŞCĂ CU NOROI, VIITORUL ŢĂRII NU SE NEGOCIAZĂ ŞI NU ESTE SUBIECT DE CANCAN!

Cu stimă şi preţuire pentru românii mei.

Lilian Scripnic
Deputat AUR