27 aprilie 2024

Politik

Politica la absolut!

Fără justiţie socială, democraţia moare!

palatul-parlamentului

COMUNICAT DE PRESĂ

Societăţile în care ne-am obişnuit să trăim, în care ne-am simţit bine atâta timp, în care putem spune orice şi în care ne simţim atât de liberi sunt în pericol.

De fapt, de ce spun doar ‘pericol’? Sunt supuse unui veritabil asalt din partea curentelor extremiste, autoritare, care fac apologia liderilor puternici (chiar nelimitaţi în puterea lor), care pot oferi orice dar şi lua tot ce vor. De cele mai multe ori, aceşti lideri fascinează, sunt adulaţi pentru presupusele rezultate pe care le oferă, pentru închipuitele îmbunătăţiri în viaţa cetăţenilor din ţările lor.

De cele mai multe ori, aceste aşa-zise rezultate sunt simple închipuiri, însă uneori autoritarismul se suprapune peste anumite realizări economice care, deşi probabil nu se vor dovedi durabile, nu sunt câtuşi de puţin neimpresionante (este cazul Chinei, spre exemplu).

În realitate, cea care furnizează rezultate reale şi durabile este tot democraţia, însă democraţia nu este un dat. Trebuie să luptăm pentru ea, pentru că poate muri la prima clipă de neatenţie, în cazul în care mecanismele instituţionale care o întreţin nu sunt suficient de puternice.

Da, democraţia este bună întotdeauna (cum spune, de altfel, lucrarea Dictatura 2.0 – în culisele luptei mondiale pentru democraţie, pe care v-o recomand), însă ea este în pericol atunci când rezultatele creşterii economice (care există!) nu sunt distribuite în mod echitabil, când doar o minoritate se bucură de rezultatele creşterii economice, când numai elita capitalului este percepută drept avantajată.

Astfel a căzut, de altfel, şi democraţia germană sub asaltul naziştilor lui Adolf Hitler. Pentru a evita acest deznodământ dezastruos în România, astăzi, de ziua Justiţiei sociale, atrag atenţia asupra nevoii de echitate în distribuirea rezultatelor creşterii economice, pentru că un popor sărăcit, lovit de inflaţie şi cu grija zilei de mâine poate cădea foarte uşor sub vraja unor soluţii presupus miraculoase oferite de magicienii circului politic de la birourile scoase în curtea Parlamentului. Or drumul nostru nu este şi nu trebuie să fie acesta, ci cel spre dezvoltare, spre prosperitate, spre Vest! (Sursă foto: zf.ro)

Deputat PNL
KISS JANOS