Violenţa în familie continuă să fie una dintre marile probleme nerezolvate ale României. Cifrele sunt crunte. Cifrele înseamnă, de fapt, vieţi curmate şi destine distruse. Nu e doar o statistică spre care să privim în trecere. E o urgenţă care trebuie abordată cu fermitate şi empatie.
Aproape 30.000 de femei şi copii au reclamat, anul trecut, că au fost loviţi de parteneri, de părinţi sau de alte rude.
38 de femei şi două fete au fost ucise de partener sau membri ai familiei, 237 de femei şi fete au fost victime ale violului în familie. 166 de victime minore au fost abuzate sexual tot în familie, arată datele obţinute de Centrul FILIA în parteneriat cu E-Romnja, Asociaţia Transcena, Asociaţia ANAIS şi Asociaţia FRONT.
Nivelul de violenţă este cu atât mai înspăimântător cu cât vine tocmai de la cei care ar trebui să te protejeze. Oamenii care ar trebui să îţi fie alături şi te susţină – partenerul de viaţă, tata, mama, fratele, în faţa cărora eşti fără apărare emoţională şi fizică, sunt tocmai cei care comit aceste abominabile crime.
Iar cifrele doar zgârie suprafaţa, pentru că arată doar faptele pe care cei agresaţi au avut curajul să le reclame autorităţilor. În realitate, există un număr mult, mult mai mare de femei şi copiii cărora fie le este frică să-şi reclame apropiaţii, care se pot răzbuna în lipsa unei protecţii reale din partea instituţiilor statului, fie nu au încredere că acestea vor pedepsi pe vinovaţi.
În 2021 au fost emise 11.047 de ordine de protecţie provizorii, din care 4.870 transformate în ordine de protecţie. Teama celor agresaţi este confirmată de şi organizaţiile menţionate. În 40% dintre cazurile în care poliţiştii au constatat existenţa unui risc ridicat, victimele au refuzat emiterea ordinului de protecţie.
Teama este justificată, din păcate, pentru că statul român face prea puţin, iar în unele cazuri nu face nimic pentru a-şi proteja femeile şi copiii. Agresorii primesc pedepse cu închisoarea nesemnificative, când nu sunt lăsaţi liberi de tot, iar victimele sunt arătate cu degetul nu doar de oamenii simpli, ci chiar de poliţişti, procurori, judecători.
Trag un nou semnal de alarmă către acest guvern şi către partidele care compun coaliţia de guvernare. Criza de sănătate şi criza economică spre care ne îndreptăm accentuează violenţa. Aplicaţi legile care există deja, adoptaţi-le mai repede pe cele care sunt în Parlament, acte normative propuse de colegii mei de la USR, dar şi alţi colegi parlamentari.
Noi vom susţine tot ceea ce vine în sprijinul victimelor violenţei în familie.
Există bani suficienţi, naţionali şi din fonduri europene, pentru a susţine şi creşte un sistem corect şi puternic de protecţie.
Trebuie doar voinţă. Deocamdată, voinţa e mică. Mult prea mică.
Marius BODEA
Senator USR de Iaşi
(Sursă foto: Mediafax)
Mai multe articole
România are nevoie de un preşedinte social-democrat, iar Republica Moldova de un partid social-democrat de stânga puternic
Fără justiţie socială, democraţia moare!
Partidul Alternativa Dreaptă îşi anunţă lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare