Prioritate zero: redarea încrederii și a speranței

Cetățeanul român și european, bombardat intens cu o propagandă isterică și fantasmagorică, cu proiecte care nu-l fac să viseze la o lume mai bună, de către lideri politici din ce în ce mai contestați și mai izolați în propriile turnuri/tunuri de fildeș este pus în fața unei alegeri dificile în acest an electoral global. Este pus să aleagă între așa zisa elită democratică, profund coruptă și decerebrată și utopia autoritarismului pacifist ce se întrevede în spatele vălătucilor de fum gros din Ukraina.

Lipsesc încrederea și speranța! Elemente esențiale pentru evoluția civilizației europene.  

În România, tragedia capătă aspecte de teatru antic, cu măști grotești și tușe groase, totul amestecîndu-se într-un dans hipnotic regizat, parcă, de Andrei Șerban. Dar, nu! Asist cu uimire la răspîndirea, tot mai frecventă, în spațiul public a unui curent anti-NATO și anti-UE. Asta după ce înainte de aderarea noastră la cel mai puternic bloc militar occidental, în România a existat o adevărată //isterie// pro-aderare. Aceiași oameni care în 2002 sărbătoreau pe străzi, la propriu, aderarea României la Alianța Nord-Atlantică, astăzi nu doar că se dezic de alinață, ba chiar își doresc părăsirea blocului militar care în ultimii 20 de ani a proiectat o cupolă de securitate asupra țării noastre și a întregii Europe de Est.

Procesul de pregătire a ţării şi a armatei sale pentru integrarea în NATO a fost o construcţie românească meticuloasă, bazată pe solidaritate naţională, ştiinţă şi conştienţă. Se regăsesc aici eforturile deosebite ale conducerii politice, ale mediului academic şi universitar, ale cercetării ştiinţifice şi culturii, ale tuturor oamenilor importanţi din ţară, ale minorităţilor etnice, ale diasporei, ale cetăţeanului de rînd, ale fiecărui român în parte şi ale tuturor, deopotrivă, ca întreg. Vocile raționale ale strategilor militari care au gîndit și au implementat planul de îndeplinire a criteriilor de aderare intim corelat cu viziunea strategică a apartenenței țării noastre la arhitectura de securitate singura valabilă, nu se mai aud! Ele sînt sufocate de stridențele unei propagande ideologice, de multe ori deșănțate, care duc în ridicol și derizoriu eforturile militare din ultimii 20 de ani.

Este evident și dovedit de prea multe ori în istorie că excesele, lipsa măsurii, exacerbarea manifestărilor de adorare a unor ideologii au consecințe nefaste asupra unor proiecte de țară cu caracter istoric. Așa cum este apartenența noastră la NATO sau la Uniunea Europeană. Sigur, ar mai intra în ecuație și inconsecvența genetică a poporului român pentru detaliile unor reușite, care fac diferența. Obediența și apetitul pentru propășirea personală i se alătură. Alături de propaganda deșănțată, care provoacă repulsie în masa de cetățeni, împreună, cele trei elemente contribuie substanțial la această atitudine care cîștigă teren, inclusiv în rîndul foștilor militari care au luptat în teatrele de operații din Iraq și Afghanistan.

Războiul din spațiul fostei Uniuni Sovietice, la granița de est a țării noastre a deschis, însă, mai multe canale de discuție. Din păcate, comunicatorii onești, cu expertiză în apărare și securitate au fost înlocuiți cu propagandiști fără argumente, dar de o agresivitate verbală și ideologică absurde, care te lasă fără cuvinte și care stîrnește doar o reacție naturală de respingere. Unde sînt comunicatorii competenți ai NATO românesc, crescuți la o școală care, în urmă cu cîțiva ani, provocau încîntare și atașament față de valorile promovate? Par că au intrat în pămînt! Ei sînt cei care ar trebui să vorbească publicului larg, dezlănțuit împotriva Alianței Nord-Atlantice și a căror dezlănțuire este susținută interesat, în cuvinte simple, așa cum o făcea, pe vremuri, Gelu Nezir, sau Liviu Flutur, sau… ceilalți mulți pe care-i cunosc, am lucrat alături de ei și le port o încărcătură solidă de recunoștință profesională, de situația de securitate a României în actualul context geo-politic extrem de complicat în care se află, din nou țara noastră. De Ochiul Ciclonului, de teritoriul de granță între marile puteri, de interesele politice și comerciale ale granzilor și de rolul nostru minor în context internațional.

Propagandiștii, profund ancorați în șabloane, consideră că orice critică adusă UE și politicii românești este un atac la Occident și o adeziune la Rusia, astăzi, cînd UE încalcă toate valorile și normele democrației, fără să țină cont de voința popoarelor, antrenați într-o misiune de consolidare a ideilor progresiste, în contradicție flagrantă cu valorile și spiritul adevăratei Europe. Europa, ca idee și spirit a fost luată ostatică de o juntă de birocrați neo-marxișt, care distrug fibra Europei și calcă în picioare principiile pe care a fost construită. Uniunea Europeană de astăzi NU mai este UE pe care mi-am dorit-o și pentrui care am militat!

Nu ştiu cîţi dintre noi, românii patrioți de pe rețelele de socializare, am fi dispuşi să ne apărăm ţara din punct de vedere militar, aşa cum o fac cum pot ukrainienii. Mai degrabă ne apără americanii şi europenii. Pentru că sîntem membri, alături de marile puteri, în NATO şi în Uniunea Europeană. Nu avem încredere în conducerea politică națională, iar redarea încrederii reprezintă prioritatea ZERO pentru depășirea crizei existențiale și de sistem în care ne găsim.

Un studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie – IRES scoate în evidență neîncrederea românilor. 4 din 10 români spun că au avut şi au încredere în România, iar un procent similar declară că deşi au avut încredere în România, ţara i-a dezamăgit. 7 din 10 respondenţi sînt în acord cu ideea că Românii sînt vinovaţi pentru ce se întîmplă în România, în timp ce 65% se raliază aserţiunii conform căreia doar politicenii sînt vinovaţi pentru ce se întîmplă în România. Mai puţin de o treime dintre respondenţi cred că justiţia face dreptate cu adevărat. Patru din 10 respondenţi s-au gîndit să protesteze împotriva conducerii statului român, însă doar o treime dintre cei care s-au gîndit să protesteze au şi acţionat. NATO este organizaţia internaţională în care românii au cea mai mare încredere că ar acorda sprijin României în cazul unui război. Românii acordă şanse scăzute oricăror iniţiative politice noi. Încrederea creşte dacă noua formaţiune ar fi compusă din persoane care nu mai activat în viaţa politică.

Vă dați seama unde sîntem? Cît de importante sînt măsurile pentru redarea încrederii? Și a speranței?

În loc să abordeze abrupt aceste teme, autoproclamații lideri de opinie, analiști și experți, reiau temele propagandistice pe care le promovează la fel de radical și ultimativ în spațiul public românesc. Serviciile românești de informații, SRI-ul în special, despre care se spune că gestionează viața politică și media românești, dispune de experți autentici, patrioți dedicați cauzei naționale, care pot furniza elemente concrete ale unor discursuri corecte, debarasate de propaganda care sufocă argumentele. Care să recîștige opinia publică. Pentru Țară, pentru NATO și pentru UE!