13 aprilie 2024

Politik

Politica la absolut!

O interzicere a formaţiunii de extremă-dreapta AfD i-ar creşte şi mai mult popularitatea, atenţionează un responsabil politic german

Secretarul de stat pentru fosta Germanie de Est s-a pronunţat împotriva interzicerii partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), transmite miercuri dpa.

Carsten Schneider, social-democrat, a declarat pentru Süddeutsche Zeitung că, ‘dacă interzicem un partid care nu ne place, dar care avansează constant în sondaje, acest lucru va creşte şi mai mult solidaritatea cu el’. ‘Şi chiar din partea unor oameni care nu sunt simpatizanţi sau alegători ai AfD. Daunele colaterale ar fi foarte mari’, a atenţionat acesta.

El a menţionat că interzicerea unei formaţiuni politice ‘este foarte dificil de aplicat’, apreciind că ‘şansele legale de succes ar fi scăzute’ şi că trebuie expusă ideologia AfD, explicându-li-se clar alegătorilor ‘care ar fi consecinţele poziţiilor sale’.

AfD a fost clasificată anul trecut ca formaţiune ‘extremistă’ de serviciile de informaţii interne germane în landurile estice Saxonia şi Saxonia-Anhalt, după Thuringia, tot din est, în 2021.

Toate sondajele privind alegerile legislative arată că acest partid se află pe locul al doilea în preferinţele de vot ale germanilor după CDU/CSU (conservatori) şi cu procente de peste 20%, întrecând cu mult cele trei partide aflate în prezent la guvernare, Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga), Verzi şi Partidul Liberal Democrat (FDP, pro-afaceri).

În Saxonia, Thuringia şi Brandenburg, unde în septembrie vor avea loc alegeri pentru parlamentele regionale, sondajele plasează AfD în fruntea preferinţelor de vot, în unele cazuri cu un avans considerabil.

În interviul publicat marţi, Carsten Schneider a făcut apel la populaţie să se implice mai mult, cerând ‘majorităţii tăcute să ia atitudine pentru a salvgarda democraţia’. ‘Toată lumea trebuie să contribuie. Nu ne putem achita de această sarcină pur şi simplu interzicând AfD. Ar fi mult prea simplist’, a spus politicianul german. (Foto: spd-saalfeld.de)